
Apus de Poveste peste Vatra Dornei
Apus de Poveste peste Vatra Dornei
O plimbare de seară relaxantă cu Panoramic Bus, pe culmile din jurul Văii Dornelor, unde natura, liniștea și credința se împletesc într-un spectacol de culori la apus, completat de momente de răsfăț, priveliști panoramice și experiențe autentice.







Descriere completa
Turul de seară cu Panoramic Bus – Apus peste Vatra Dornei este o invitație la relaxare, contemplare și bucuria drumului, într-un cadru natural spectaculos. Pe măsură ce ziua se apropie de final, plecăm din Vatra Dornei într-o călătorie liniștită pe culmile din jurul orașului, acolo unde priveliștile largi, aerul curat și lumina caldă a apusului creează o atmosferă aparte.
Traseul include opriri la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghițeni și la Schitul Sfântul Nectarie din Barnarel, locuri de reculegere și liniște, care completează perfect această experiență de seară. După vizitarea schitului, oprim într-un punct de belvedere atent ales, de unde se deschide o panoramă amplă asupra orașului Vatra Dornei și a împrejurimilor sale.
Momentul apusului este punctul central al excursiei. Culorile cerului se reflectă peste vale, iar timpul pare să încetinească, oferind cadrul ideal pentru fotografii, momente de liniște sau pur și simplu pentru a savura priveliștea. Pentru a completa experiența, participanții se bucură de o apă sau o băutură alcoolică produsă local, alături de un desert dulce, oferite din partea casei.
Confortul este asigurat de Panoramic Bus Sincarom, care, în funcție de condițiile meteo, poate fi decapotat pentru o experiență deschisă, ce permite admirarea pe deplin a peisajului și a cerului de seară. Durata turului este de aproximativ trei ore, iar ora de plecare variază în funcție de momentul apusului, în special în perioada aprilie–octombrie.
Turul de seară cu Panoramic Bus este ideal pentru cei care doresc să descopere Vatra Dornei dintr-o perspectivă diferită, într-un cadru relaxant și elegant, potrivit atât pentru cupluri, cât și pentru grupuri mici, care caută o experiență autentică, liniștită și memorabilă.
Conditii & Informatii
Tot ce trebuie sa stii
Durata excursiei
aprox 3 ore
Limbi vorbite de ghid
Informatii de interes general
Excursia se desfășoară pe durata a aproximativ 3 ore, conform programului anunțat.Excursia se organizeaza cu conditia formarii unui grup minim de 10 persoane. In cazul neconstituirii grupului exista varianta de returnare a banilor sau reprogramare la alta excursie.Deasemenea, daca conditiile meteo nu permit, excursia se anuleaza cu varianta returnarii banilor sau reprogramare la alta deplasare. Programul excursiei poate suferi ajustări minore în funcție de condițiile meteo, trafic sau situații neprevăzute. Panoramic Bus este un vehicul cu suprafețe vitrate extinse, ceea ce poate genera ușoare variații de temperatură pe parcursul călătoriei. Participanții sunt rugați să respecte indicațiile însoțitorului de grup, pentru buna desfășurare a excursiei. Excursia este gândită ca o experiență de relaxare, peisaj și descoperire a farmecului local.
Servicii incluse
- Transport cu Panoramic Bus Sincarom
- Apă sau băutură alcoolică locală
- Desert
- Oprire in punct de belvedere pentru apus și fotografii
- Insotitor de grup
Anularea rezervarii
Rezervările pot fi anulate fără penalizare cu minimum 48 de ore înainte de data plecării. Pentru anulările efectuate cu mai puțin de 48 de ore înainte de plecare, avansul achitat nu se restituie. În cazul neprezentării la plecare (no-show), suma achitată nu se restituie. Prin excepție, avansul achitat poate fi restituit dacă anularea este determinată de motive medicale sau alte situații de forță majoră, dovedite prin documente justificative prezentate organizatorului. În lipsa documentelor care să ateste situația invocată, sumele achitate nu se restituie. Organizatorul își rezervă dreptul de a analiza și aproba fiecare solicitare de restituire în funcție de documentele prezentate și de circumstanțele cazului. Organizatorul își rezervă dreptul de a anula excursia în cazul neîntrunirii numărului minim de participanți. În această situație, sumele achitate se restituie integral sau pot fi reportate pentru o altă excursie.
Bine de stiut
- Zilele la munte pot fi răcoroase, chiar și în sezonul cald, așa că luați cu voi o jachetă ușoară sau un pulover.
- Microbuzul panoramic permite priveliști excelente, așa că pregătiți aparatul foto sau telefonul pentru cadre spectaculoase.
- La mănăstiri și în zonele tradiționale, mențineți liniștea și respectați spațiile sacre .
Excursia poate fi nepotrivita pentru
- Persoane cu mobilitate severa redusă sau care nu pot coborî și urca din microbuz fără sprijin.
- Persoane cu afecțiuni medicale instabile care necesită supraveghere permanentă.
Alte mentiuni
- Nu sunt incluse cheltuieli personale sau consumații suplimentare
- Excursia este gândită într-un ritm calm, cu accent pe peisaj, liniște și autenticitatea locurilor vizitate.
- Panoramic Bus permite deschiderea acoperișului pe anumite porțiuni, atunci când vremea este favorabilă.
- n cazul unor condiții independente de organizator: neconstituirea grupului minim de 10 persoane,vreme extremă, restricții de circulație ,situații tehnice neprevăzute,excursia poate fi reprogramată, iar participanții vor avea opțiunea de: reprogramare / voucher valoric /restituirea sumei achitate in maxim 7 zile lucratoare
- În caz de vreme nefavorabilă, excursia se desfășoară cu acoperișul închis
- Este interzisă utilizarea telefoanelor, tabletelor sau altor dispozitive cu sonor activ. Ascultarea conținutului audio-video este permisă exclusiv cu căști.
Traseu

