
Periplu panoramic spre Mănăstirea Piatra Tăieturii
Periplu panoramic spre Mănăstirea Piatra Tăieturii
O plimbare panoramică într-un decor aparte, cu Panoramic Bus – o experiență unică în România. Descoperim Ținutul Dornelor, o zonă cu peisaje rare, ajungem la Mănăstirea Piatra Tăieturii, așezată parcă pe acoperișul Țării Dornelor, într-un loc unde liniștea capătă alt înțeles si unde avem sansa sa-l intalnim pe Parintele Staret Macarie.





Descriere completa
Periplu panoramic la Mănăstirea Piatra Tăieturii,popas servire desert delicios
Vă invităm la o excursie scurtă, de aproximativ 3 ore, cu Panoramic Bus, concepută ca o plimbare scenică prin Ținutul Dornelor. Traversăm centrul municipiului Vatra Dornei, apoi urmăm cursul râului Bistrița, într-un decor natural liniștitor, până la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului (Gheorghițeni).
Continuăm traseul prin Gheorghițeni spre Rusca, admirând peisaje autentice de munte, acompaniate de un fundal sonor ales pentru starea de liniște și relaxare. Ne îndreptăm apoi spre Șaru Dornei, pe un drum paralel cu vechea graniță austro-ungară, unde ascultăm povești și legende locale care dau farmec acestor locuri.
Punctul culminant: Mănăstirea Piatra Tăieturii
Continuăm drumul spre punctul culminant al excursiei: Mănăstirea Piatra Tăieturii, așezată într-un cadru natural deosebit, „pe acoperișul Țării Dornelor”. Aici vom avea parte de surprize inedite, precum spații de relaxare (leagăn), posibilitatea de a vedea căprioare și un detaliu cu semnificație aparte: copia icoanei Maicii Domnului Injunghiata, primită de la Mănăstirea Vatoped.
Popas pensiunea Karmina
Un restaurant modern cu gazde ospitaliere unde vom servi preparate delicioase.
Traseu
- Centrul Vatra Dornei
- Râul Bistrița – Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului (Gheorghițeni)
- Gheorghițeni – Rusca
- Șaru Dornei (drum paralel cu vechea graniță austro-ungară)
- Mănăstirea Piatra Tăieturii
- Popas la Pensiunea Karmina
Conditii & Informatii
Tot ce trebuie sa stii
Durata excursiei
4 - 4,5 ore
Limbi vorbite de ghid
Informatii de interes general
Excursia se desfășoară pe durata a aproximativ 4 ore, conform programului anunțat.Excursia se organizeaza cu conditia formarii unui grup minim de 10 persoane. In cazul neconstituirii grupului exista varianta de returnare a banilor sau reprogramare la alta excursie.Deasemenea, daca conditiile meteo nu permit, excursia se anuleaza cu varianta returnarii banilor sau reprogramare la alta deplasare. Programul excursiei poate suferi ajustări minore în funcție de condițiile meteo, trafic sau situații neprevăzute. Panoramic Bus este un vehicul cu suprafețe vitrate extinse, ceea ce poate genera ușoare variații de temperatură pe parcursul călătoriei. Participanții sunt rugați să respecte indicațiile însoțitorului de grup, pentru buna desfășurare a excursiei. Excursia este gândită ca o experiență de relaxare, peisaj și descoperire a farmecului local.
Servicii incluse
- Transport cu Panoramic Bus (autorizat)
- Însoțitor de grup, povești și legende locale
- Opriri pentru fotografii și timp de respiro
- O apa plata/ minerala la 0,5l pentru fiecare turist
- Reducere 10% la nota de plata la Pensiunea Karmina(exclus bauturi)
Anularea rezervarii
Rezervările pot fi anulate fără penalizare cu minimum 48 de ore înainte de data plecării. Pentru anulările efectuate cu mai puțin de 48 de ore înainte de plecare, avansul achitat nu se restituie. În cazul neprezentării la plecare (no-show), suma achitată nu se restituie. Prin excepție, avansul achitat poate fi restituit dacă anularea este determinată de motive medicale sau alte situații de forță majoră, dovedite prin documente justificative prezentate organizatorului. În lipsa documentelor care să ateste situația invocată, sumele achitate nu se restituie. Organizatorul își rezervă dreptul de a analiza și aproba fiecare solicitare de restituire în funcție de documentele prezentate și de circumstanțele cazului. Organizatorul își rezervă dreptul de a anula excursia în cazul neîntrunirii numărului minim de participanți. În această situație, sumele achitate se restituie integral sau pot fi reportate pentru o altă excursie.
Bine de stiut
- La mănăstiri și în zonele tradiționale, mențineți liniștea și respectați spațiile sacre .
- Microbuzul panoramic permite priveliști excelente, așa că pregătiți aparatul foto sau telefonul pentru cadre spectaculoase.
- Zilele la munte pot fi răcoroase, chiar și în sezonul cald, așa că luați cu voi o jachetă ușoară sau un pulover.
Excursia poate fi nepotrivita pentru
- Persoane cu mobilitate severa redusă sau care nu pot coborî și urca din microbuz fără sprijin.
- Persoane cu afecțiuni medicale instabile care necesită supraveghere permanentă.
Alte mentiuni
- Excursia este gândită într-un ritm calm, cu accent pe peisaj, liniște și autenticitatea locurilor vizitate.
- Panoramic Bus permite deschiderea acoperișului pe anumite porțiuni, atunci când vremea este favorabilă.
- În cazul unor condiții independente de organizator: neconstituirea grupului minim de 10 persoane,vreme extremă, restricții de circulație ,situații tehnice neprevăzute,excursia poate fi reprogramată, iar participanții vor avea opțiunea de: reprogramare / voucher valoric /restituirea sumei achitate in maxim 7 zile lucratoare
- În caz de vreme nefavorabilă, excursia se desfășoară cu acoperișul închis
- Este interzisă utilizarea telefoanelor, tabletelor sau altor dispozitive cu sonor activ. Ascultarea conținutului audio-video este permisă exclusiv cu căști.
Traseu
Puncte de interes

Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului Gheorghiteni
Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Gheorghițeni este un așezământ monahal ortodox, dedicat Acoperământului Maicii Domnului, sărbătoare cu profundă semnificație spirituală în tradiția creștină.

Manastirea Piatra Taieturii
Mănăstirea Piatra Tăieturii este unul dintre acele locuri în care liniștea muntelui și trăirea duhovnicească se întâlnesc într-un mod firesc. Așezată într-un cadru natural spectaculos, la înălțime, în apropierea culmilor Munților Bistriței, mănăstirea impresionează nu prin grandoare, ci prin simplitate, echilibru și armonia desăvârșită cu natura.

Pensiunea Karmina
Popas la Pensiunea Karmina
